distractia-n oras

am o pasiune nestavilita pentru iesirile in oras. cine nu iubeste o pregatire de cateva ore, urmata de o distractie de afara? adica… spala-te, pune o haina pe tine (una cat mai ieftina si cat mai sclipitoare atrage publicul), ia-ti sosetele de la librarie in picioare, asortate la o sanda ceva, da-ti cu putina oja, incat sa nu se vada pamantul de sub unghii, acopera-ti mustata cu fond de ten, prinde-ti parul cleios cu clame cat mai colorate si neasortate la hainele de la cofetarie si hai, fato, in oras! saau, nu te spala, da-ti in schimb cu parfum la subrat si pe picioare, ia-ti un trening peste corpul gol (ca cine stie cum te intalnesti cu andreiuta si apareti intr-o masina, cu o camera de filmat), varsa-ti uleiul cumparat la bax pe par, da-ti cu lac pantofii (merge si cu ulei de bucatarie), poarta lantul din aur pe care familia ta l-a transmis ereditar, gaseste juma’ de sticla de benzina sa-ti alimentezi masinuta care oricum duce pana in parc sau pana la padure si iesi, smechere, in oras!

asta fu introducerea. nu comentati, va rog. deja va vad, cu mutra lipita de televizor (folosit in loc de monitor, bine-nteles) scriind la tastatura cu butoane lipsa “ce, primaritzo, asa faci tu?”. n-o sa-mi sublinez partea intunecata, scriind despre astia, asa ca trec la subiect. in acest post va voi vorbi despre cum se distreaza lehlienii. cel putin, o parte din ei.

cui nu ii place constantinescu? acest bar trece prin niste perioade ciudate. ori e full de nu mai ai loc sa arunci un ac, ori bate vantul, ca in filmele western. deci da. e dragut, mai ales ca in ultima perioada am vazut ca e populat de copii. copii pe bune, clasele 4-6 am impresia. doar ce pleci de la emil, ca ajungi la aparatele de noroc. unde vin baietii sa faca rost de bani pentru dacii si femeile ale caror copii fac rost de bani cand se pune bariera. altii insa sunt pasionati de stiintele umane, vor sa studieze varietatea ecosistemelor si felul de descompunere a materiei, printre gandacii, ramele, broastele, cainii din spatele internatului. frumos mediu pentru niste mari artisti in devenire. 🙂

pot sa spun ca cea mai mare parte a orasului se concentreaza in parc. dupa pasii scrisi de mine in introducere, au iesit in parc. vezi grupuri de cate 2 pana la 10 fetite, stand una langa alta, ocupand banci, stand frumos sa fie admirate de baietasii ce vin prin parc. si sparg seminte. si strang bani pentru frutti fresh. si isi inapoiaza fardurile. unele sug si pula. doar unele. altele repeta temele pentru vacanta. si vin grupuri de rromo-funky-cocalari de prin vecinatatea lehliului sa le agate, sa le vrajeasca, sa le dea pe spate cu replici gen “beibi… frumoasa rochita… ce-ai sub ea?” sau cete de vitezomani, care isi parcheaza caroseriile, lasand tot parcul sa asculte melodii care mai de care mai indraznete.

insa cea mai mare distractie o gasesti la disco! o data cu vacanta, s-a deschis discoteca in aer liber. iar spatiul mai mic a limitat populatia dependenta de discoteca la cele mai “mari” personalitati. da, frecventez ibiza. si imi place foarte mult circul. cand oamenii sunt “high” (din mai multe motive), fac unele lucruri si nu ii intereseaza daca lumea ii priveste in timp ce cad, (lovindu-se), dorm pe mese, stau intinsi pe jos, nepasandu-le daca oamenii ii scuipa sau rad in hohote si multe alte chestii. sa nu mai zic de cuplurile care se formeaza (pentru o seara sau mai mult). aveti noroc astazi ca sunt eu fata buna si nu va dau de gol. pentru asta, trebuie sa dati un long island la ibiza. 🙂

zilele lehliului partea a 2-a – impresii

si-au trecut, ba. de zilele orasului vorbesc. si-o sa treaca muuulta vreme pana cand om mai avea noi parte de asemenea spectacole deranjant de spumoase. recunosc ca nu am fost prezenta in fiecare zi, dar pun pariu cu orice taran caruia i-a murit calul si n-a mai putut sa ajunga la satra sa, in fata ”lu’ don’soara andreea banica”, ca a fost exact aceeasi atmosfera.
si-am stat si-am admirat personalitatile noastre in toata splendoarea. dar astea n-au fost nimic, pentru ca erau ascunse, sau imi era foarte greu sa le observ. de ce? pentru ca daca ma uitam in jur, imi venea sa-l sun pe cabral sa il felicit pentru cei 1000 de copii.
si-au venit sa populeze stadionul ca la hollywood. in doua parti.

si-au venit intr-o parte smecheri cu cazane cu numar de bulgaria, cu o pitipoanca in dreapta sau in cautare de una, cu singurele haine de firma pe ei, asa, pentru o ocazie speciala, purtate in fiecare sambata la discoteca. si s-au distrat, au baut bere ca era oferta si s-au uitat dupa minorele inofensive, ingerasii orasului, sufletele bune care domnesc in trupurile neatinse ale firavelor fapturi. gen andreiuta, alina curvalciuc, roxana duta. iar ele, domnitele, ce mai umblau cu mutra aia pe sus… zici ca daca umbla cineva cu nasu-n vant nu mai suge pula. sugi pula, asta e, nu te mai lua tu la cearta cu toti ca nu e asa, ca stropesti prin jur. si ziceam de domnite, care mai de care cu bluze cat mai transparente, coafuri una si-una, dansuri intr-un mod lasciv, ca poate scoteau si ele de un drum pana acasa de la domnul de langa.

si-au venit pe cealalta parte intrusi albi ca spuma laptelui, coborati dintr-o limuzina cu un cal murdar putere, cu familia in carca, pasind pe covorul de balegar de la intrare. si-au jucat, si-au mancat mici, si-au dansat pirandele, si si-au facut tarabe cu tot felul de cacaturi, de-ti era scarba sa iti cumperi o vata de zahar sau un suc. partea mai umbrita a fost mai numeroasa, dupa cum am zis. dar nu inteleg de ce. probabil raspunsul la intrebarea “cum sa te duci toata saptamana la sapa ca sa pui de un pateu si-o tuica, iar cand vin zilele orasului sa-ti aplici pe bot un ruj roz si pe mutra un fond de ten (e mai ieftina apa. sfat ca de la lady la lady), ramanand astfel urmele de bronz pe nas, pe umeri si pe picioare si sa dai o tura la spectacol?” este prostia. pun pariu ca habar n-aveau cum s-au bronzat din tractor. ca si din tractor te bronzezi, chiar daca nu atat ca atunci cand te duci la cules de porumb sau cand aduni porcii de prin curte sa manance.

si-asa cu zilele lehliului, care, de fapt, nu au fost ale lehliului, ci ale localitatilor din zona. o sa revin cu un post despre cum se distreaza lehlienii in unele nopti.

multumirile de rigoare

multumesc frumos celor care s-au deranjat sa-mi faca banner pentru lehliu mania, respectiv primaritza.

zilele lehliului partea 1 – pregatiri

ca orice om, mai ies si eu din casa, sa inspir, expir si sa ma inspir…
si cum ma plimbam eu pe ici, pe colo, zic… hai primaritzo la stadion, ca acolo e iarba, e aer proaspat, e loc sa meditezi in voie… dar cand ajung, ce sa vezi… un pumn de oameni ce lucrau de zori la amenajarea stadionului. si atunci mi-am amintit eu ca urmeaza sarbatorirea zilelor lehliului, zilele de dezmat ale fiecarui lehlian. acolo poti sa ii vezi pe baieti cum isi etaleaza hainele din piata, lanturile de caini, curelele cu emblema armani scrisa cu carioca si pantofi cu cioc asortati cu tricoul mike. vin si fete cochete, cu parul nespalat in vant, pantalonii si fustele cat mai intrate la apa, bluzele cu decolteu pana in buric si kilogramele de tencuiala aruncate fara forma pe fata. iti este mai mare dragul sa te duci la zilele lehliului, sa vezi rasariti cu berea la pet si semintele varsate, asezati in mijlocul terenului de fotbal, sa auzi ici si colo manele de la telefon sau de la masinile din epoca anterioara parcate pe margine… nu de alta, dar dupa ce ca avem parte de spectacole destul de rar, si atunci ne batem joc nu neaparat de cei care si-au umplut buzunarele din organizare, ci si de propria noastra imagine sau de minorele in calduri ce se ivesc ca ciupercile dupa ploaie.

feriti-va, brigada!

unul din lucrurile care imi provoaca greata oarecum este liceul la care invat si politica acestuia. lasam la o parte faptul ca la unele materii sunt profesori care in loc sa vina la ore se duc la bar sau sa-si faca cumparaturile pentru sarbatori iar altii si-ar da viata ca sa prinda pe un elev ca nu stie ca sa cheme imediat parintii la scoala sa-i sculpteze educatia, ramanand doar cativa profesori normali la cap, faptul ca liceul arata fenomenal, sau cine stie, daca ar vedea cineva la praful din clasa sau la fumul de tigara de pe hol, sunt sigura ca ar fi dezamagit, faptul ca profesorii nu se impun in fata celor care mai au putin si ii bat. le lasam la o parte.

a venit brigada in vizita vreo doua saptamani. si atat au asteptat profesorii. au impus uniforma, au cerut proiecte (mai nou, s-au smecherit cu laboratorul de informatica), au devenit mai asprii, femeile de servici au inceput sa planteze tot felul de ierburi in curtea liceului si sa frece pana le sar ochii, noroiul de pe holuri si cacatul din baie.

pai e frumos? adica dupa ce elevii habar n-aveau ce e ala liceu, acum impuneti reguli si le cereti unele lucruri, niste lucruri nu asa banale, unor elevi pe care nici nu stiati cum ii cheama? doar asa, de impresie, sa nu se ia de voi prea rau inspectoarea de chimie? va zic eu, nu e frumos, dar cam asa stau lucrurile in mirificul nostru orasel, din cam toate punctele de vedere.

intelegeti voi?

vreau sa subliniez niste lucruri pe care cei care habar n-au sa citeasca nu le-au inteles. nu imi fac sperante cu articolul asta, nici nu vreau, dar sa ma asigur ca restul oamenilor le inteleg:

– in primul rand eu nu oblig pe nimeni sa citeasca, nu ma bag in viata celor de care scriu si scopul meu nu e sa le afectez imaginea. voi sunteti aia care intrati, comentati, radeti si discutati dupa aceea.

– blogul asta si lehliu mania fiind ale mele, scriu despre ce si despre cine am chef. de cine zice numele blogului sau de cine imi scrieti voi pe mail, ma doare-n cur.

– iar, ma doare undeva daca imi ziceti voi ca sunt nefututa, prea urata, curva, imatura, frustrata. nu eu sunt aia care comenteaza pe bloguri injurand ca la carciuma.

– nu inteleg de ce spuneti ca nu mai am subiect de discutie si ma iau de “fetele” cuminti. sunt unele motive pentru care ele se afla pe blog si fiti siguri ca stiu ce scriu si ca nu ma opresc cand imi zic unii analfabeti.

cam atat, momentan. sper ca m-am facut inteleasa cand am spus ca nu scriu blogul ca sa atrag toti ratatii sa citeasca. ma doare-n cur de ei.

hai sa ne dam in spectacol, ca doar avem

sambata am iesit pe afara sa-mi oxigenez creierul si sa imi bronzez manutele astea cu care scriu despre toate personalitatile ce-si etaleaza viata prin masinile smecherilor… dar ia gura de aer daca poti; lehliul rasuna din cauza muzicii de club din parc si din curiozitate m-am dus sa arunc un ochi prin preajma. cand am ajuns la nemes, ce sa vezi? tot parcul era plin de printese ce-si aratau formele bronzului de cand au fost la sapa, cu geanta si tocuri; spargeau seminte defiland gratios prin parc si ghiboni cu lantul pe afara, masini cu muzica la maxim, femei de la spital imbracate cu pijama si pe deasupra un halat, in buzunarul caruia aveau jumatea de tuica, cateva fete “celebre” ici si colo, vanzatorii ambulanti de vata de zahar si zorzonele cu lumini aruncati de dumnezeu peste tot prin parc, tractoare cu numar de bulgaria parcate pe o parte si pe cealalta a strazii, avand plasa aruncata pentru divele prezente prin zona, ciudatii cu freza de emokids rasarisera pe alocuri. ce sa mai… era o vraiste totala in lehliu, ca in fiecare perioada de alegeri cand iubitul primar al orasului incanta cetatenii cu vreun spectacol… mai lipsea doar sa imi propuna sa colaboram la blogul asta.

am nevoie de banner. defapt, vreau banner!

ma poate ajuta cineva? o imagine mica (nu stiu cum sa ma exprim, dar sa fie potrivita), simpla, pe care sa scrie… defapt, cine vrea, sa ma contacteze.

mic detaliu: mucoasa la orizont

am dat astazi de alt blog gen “lehliu mania” si e ceva asemanator cu “scoala lehliu”, un blog mai vechi, insa care s-a sters. de ce si-ar face lumea un blog ca asta? ce-o fi in capul lor? stati sa va zic.

“sunt in varsta de 12-13 ani, ceva gen clasa a 7a. abia ce m-am desprins de bucuria de a-l astepta pe mos craciun. mi-am bagat net, ca na, toata lumea are net. o data cu asta au venit, bine-nteles, profilul de hi5, 3 iduri de gen “skoompika_armany”, conferinte pe mess cu toti baietasii si ca sa fie tot tacamul, blog! da, mi-am facut blog. si cand in sfarsit am aflat ce e ala, n-am mai scris pe el. dar inca intru pe net, un hi5, o pula un baiat, astea. si de ce dau oare? de lehliu mania. imi belesc ochii in monitor de vreo 3 ori, imi dau seama ca e monitorul stins ca m-a pus mama sa-mi fac lectiile, il aprind si imi vine o idee geniala. hai sa fac si eu ceva de genul, adica eu ce am? eu nu stiu sa scriu? ba stiu. deci, imi fac (alt) blog. pai… si ce scriu pe el? nu-i nimic, gasesc eu, ve ve ve punct lehliumania doi punct uordpres punct com, ma uit la articolele cu peste 50 de comentarii si incep, nene: copy-paste, copy-paste. bine-nteles ca nu las asa, doar eu sunt mai interesanta, incep sa mai bag si eu cuvinte. si ma iau de toata lumea. ah, am uitat un mic detaliu: sunt analfabeta!”

we <3 primaritza

salutare, natiune. sunt primaritza. am luat viata si mi-am facut blog. pe langa lehliu mania, il mai detin pe asta, pe care o sa va descriu lumea in care traiesc din punctul meu de vedere si atat.
nu mi-au placut niciodata autocaracterizarile pentru ca oricum, fiecare isi face o impresie si aia ramane. spre “iezemplu”, unii cred ca sunt curva, altii ca sunt tocilara si cand zic asta, nici nu ma gandesc ca motivul pentru care o fac e ca i-am facut de cacat pe lehliu mania. nu, in niciun caz.
cum ziceam, a treia categorie e reprezentata de cei care ma plac. defapt nu ma plac pe mine ca persoana, ci blogul. le place caterinca, le place sa rada de tot felul de tipe gen andreiuta sau dochita si de tipi ba in trening 24/7, ba aurolaci, ba emo si asa mai departe.

pe langa lucrurile despre viata mea, o sa imi spun tot aici parerea despre unele comentarii de pe lehliu mania, adica sa va raspund, intr-un fel sau altul. cred ca ati remarcat maxim 3 articole prin care ma adresam direct publicului, asa ca banuiesc ca v-ati dat seama ca nu am avut cum sa va raspund, in niciun caz nu am ascuns ceva. ba da, am ascuns ceva si asta am de gand sa fac in continuare: identitatea mea. insa doar atat, in rest imi exprim parerea despre cine vreau, cum e normal.
ca de-aia mi-am facut blog, sa scriu eu despre toate curvele si toti expiratii, ca asa am eu chef, nu v-a obligat nimeni sa il cititi sau sa dati comentarii de genul “nu ma intereseaza ce scrii tu pe blog, sugi pula”. vreau sa stiti ca nu imi variaza temperatura in niciun fel cand ma chinui sa deslusesc textul vostru de baros@ny si gasesc vreun mesaj precum cel de mai sus.

nu sunteti obligati, de asemenea, sa cititi blogul asta. in ceea ce va priveste pe voi, puteti sa comunicati cu mine. daca nu vreti, ma doare-n cur, ma puteti injura ca am facut blogul asta, cum faceti deja pe lehliu mania, dar nu ati observat, dragilor, ca andreiuta nu se mai afiseaza atat de mult si ca florin brebu isi mai ia, din cand in cand, costumatie de blugi? na, sa mai ziceti voi ca sunt rea.

v-am spus esentialul, o sa inchei articolul ca mi-e lene sa mai scriu. sa ne citim cu bine.